Teologia ingerului pazitor spune ca avem un inger pazitor, desi acesta nu ne apartine, ci ne este dat de Creatorul lumii; iar functiile lui sunt in numar de patru ca bratele unei cruci: el ne este invatator (ne lumineaza, aduce un spor de cunoastere), protector (ne fereste de toate felurile de rele), sfatuitor (ne indeamna spre fapte bune, ne propune criterii ale actiunii indreptatite) si calauza mistica (ne arata calea mantuirii). Cu un singur cuvant, functia generica a ingerului este buna noastra orientare atat in plan cognitiv cat si pragmatic si soteriologic.
Se afirma in genere ca probele asupra ingerilor vin mai curand din Noul Testament, dar sunt destule locuri in Vechiul Testament care vorbesc explicit despre o prezenta angelica protectoare alaturi de oameni. ”El (Dumnezeu) va porunci ingerilor Sai sa te pazeasca in toate caile tale”. Pasaje asemanatoare apar si in psalmul 34,7; in Geneza 48,16 in Exodul 23,20 ca sa nu mai pomenim de cartea lui Tobit.
In Noul Testament asemenea pasaje sunt chiar mai precise. Nu exista om, oricat de neinsemnat, oricat de „mic", care sa nu aiba in ceruri un inger al sau, cu ochii atintiti la fata Tatalui-spune Iisus (Mt 18,10). Cine dispretuieste pe cel mai precar dintre oameni, ii dispretuieste asadar ingerul si intuneca indirect, Tronul dumnezeiesc. In epistola lui Pavel catre evrei (1,14) ingerii sunt numiti duhuri slujitoare trimise sa implineasca o slujba pentru cei ce vor mosteni mantuirea, adica pentu oameni. Cap. 12 din Faptele Apostolilor relateaza o poveste naucitoare: Apostolul Petru e scos din inchisoare de un inger, bate, in puterea noptii la usa unor prieteni, iar acestia, convinsi ca o asemenea evadare este imposibila, socotesc ca cel de la usa nu poate fi Petru, ci ingerul lui. Pentru acea comunitate crestina, era, prin urmare, de la sine inteles, nu numai ca Petru avea un inger, dar si ca ingerul acela ii seamana pana la identitate.
Prezenta ingerului alaturi de om, e, de fapt, cazul particular al unei prezente angelice la toate nivelurile lumii create. O confirma mai intai, foarte explicite pasaje evanghelice. In Apocalipsa se vorbeste despre ingeri care controleaza vanturile, pamantul, marea (7,1-3), au stapanire asupra focului (14,18) si asupra apelor (16,4-5). Fiecare district al lumii create e, asadar, administrat, prin mandat divin, de cetele ingeresti, care constituie un soi de potentare transcendenta a realului. Pornind de la anumite mentiuni veterotestamentare (Dt 10,13; Daniel 10,13), Clement din Alexandria sau Vasile cel Mare, aseaza sub protectie angelica si natiunile, orasele, bisericile locale.
Mari comentatori ai Scripturii, de la Origene si Ambrozie la Augustin si Toma d Aquino (ca de altfel si o serie de texte apocrife, Enoh in primul rand), cad de acord asupra faptului ca „totul e plin de ingeri.”
Inclinatia de a dubla Universul vizibil cu o puzderie de duhuri lucratoaree actionand nevazut asupra a tot ce exista, pare sa tina de structura originara a intelegerii omenesti. Ingerii fac lumea sa mearga, dar, mai ales, o fac sa mearga spre orizontul salvarii. In plus, ei nu actioneaza autonom, nu sunt o puzderie de trepadusi care se agita functional, fiecare in legea lui. Ingerii sunt, ca sa spunem asa, un „camp energetic” riguros organizat si cuplat la Pricipiul Suprem: toti privesc la Fata Tatalui si lucreaza in numele Lui. Ei intermediaza intre Creator si creatia Lui, intre existentele particulare si unitatea universalului, intre vazut si nevazut, garantand ca nimic nu poate ramane in afara economiei dumnezeiesti, ca ordinea creata nu poate fi conceputa in afara ordinii finale, a mantuirii.
Tema ingerului pazitor e, cum am vazut cvasiuniversala, ceea ce atesta vigoarea ecumenica, nediscrimimatorie a acestui arhetip. Ingerul nu pare sa fie, prin urmare, un cadou de Botez, ci un har care insoteste omul inca din momentul lansarii lui in lume.
Mai exista opinia, impartasita de o ampla Traditie, pornind de la Pastorul lui Hermas si mergand pana la parintele Cleopa-ca suntem flancati simetric de un inger bun si de unul rau- ca suntem asadar, un permanent teatru de lupta intre inspiratie dreapta si ispita. Sustinatorii acestei opinii, ar afla, probabil, cu oarecare insatisfactie ca sursa ei e „pagana”: in Grecia antica se vorbea despre un genius niger si de un genius albus. Filon din Alexandria reia si el ideea, iar in lumea musulmana, azi inca, mormaantul fiecarui credincios e strajuit de doi stalpi simbolizand cele doua prezente complementare.
Exista ingeri pentru intregi comunitati: ingeri ai popoarelor, ai Bisericilor, ai cetatilor. In genere se admite ca spiritul comunitar, sta sub protectorat angelic specializat. Se face distinctia intre custodia particularis, dedicata individului privat si custodia universalis, dedicata omului public si grupurilor. Toma d Aquino crede ca functia publica aduce cu sine o asistenta angelica suplimentara necesara bunei indepliniri a noilor responsabilitati. Nu numai functiile publice impun o intensificare a protectiei; de un tratment special se bucura si calugarul tanar, proaspatul convertit, copilul nou nascut si trimisul in misiune (apostolul), toti-obiecte predilecte ale atacurilor demonice. Cand pacatuim ingerul nu se intristeaza. Cata vreme fac voia lui Dumnezeu, ingerii nu au afecte divergente si sunt deasupra oricarei forme de sentimentalism; desi Scriptura vorbeste despre ingeri care se bucura si alttii care plang: Isaia 33,7 si Luca 15,10.
Pentru cat de rationali pretindem ca suntem, recurgem nepermis de des si cu o stranie nonsalanta la explicatii de tip magic. A nimeri la un examen un subiect pe care il stii, a casiga la loterie, a iesi nevatamat dintr-un accident grav, ni se par, in genere, semnele unei misterioase electiuni: „sortii” au fost de partea noastra, am avut „noroc”, am scapat "ca prin minune”. Asemenea „minuni” sunt mai frecvente decat ne inchipuim. In definitv traim foarte periculos, totul se poate intoarce oricand impotriva noastra, fiecare episod al vietii cotidiene, situatiile cele mai banale, se pot termina prost. Suntem inconjurati de virusi, de cataclisme potentiale, de mecanisme imperfecte, de semeni iresponsabili sau direct criminali, asa incat probabilitatea de a ajunge cu bine la capatul acestei curse cu obstacole este minima. Putem invoca o lege a naturii pentru a explica, de ce, atunci cand sari de la etajul doi, o luam certamente in jos. Dar nici o lege a naturii nu ne va explica de ce Ion cade si moare, iar Petre „are noroc”, cade de la aceeasi inaltime si se alege cu o zgarietura.
Stim deja azi, ca data fiind complexitatea cosmica originara, sansa aparitiei vietii – in varianta ei suprema, cea care culmineaza cu regnul uman- va fi fost extrem de redusa. Cu alte cuvinte, e un miracol ca aceasta sansa s-a actualizat. Dar un miracol la fel de spectaculos, un miracol de fiecare clipa, e faptul insusi ca, o data nascuti, subzistam, supravietuim,”ne salvam” pe un amplu fundal de primejdii. V-ati gandit vreodata ce primejdios, ce „anormal”, ce inadmisibil e simplul fapt de a adormi ? Treci dintr-o data de la veghea atotprotectoare, de la (relativul) control al situatiei, la o conditie de abandonat, de obiect inconstient, expus oricarei ingerinte malefice. In fond nimeni nu se poate culca avand garantia ca se va trezi. Si totusi o facem zilnic, in mod reflex, fara nevroze, tot asa cum traversam zilnic cu o uluitoare seninatate, posibilitatea sfarsitului iminent, a circumstantei fatale.
In loc sa spuna „am avut noroc”, credinciosul spune ”m-a ajutat Dumnezeu sau m-a pazit ingerul”. Pentru omul modern, lumea e o suma de legi naturale severe, combinate cu obscure episoade aleatorii, pe cand pentru omul traditional lumea e ordine fara rest, ansamblu armonic de evenimente providentiale. Credinta nu e altceva decat certitudinea asupra cauzelor, acces nelimitat asupra modului lor de operare.
Andrei Plesu
