Abstinenta este impotriva firii, a firii noastre cazute, de aceea a o practica inseamna a te inalta deasupra legilor naturii, inseamna a avea cu adevarat putere. Multi isi frang grumazul inaceasta lupta cosmologica, multi cad ca pasarile istovite istovite de putere in zborul lor spre taramurile calde. Multi insa ies invingatori.
Abstinenta este credinta stranie a crestinilor, care se intrec in aceasta virtute cu miliardele de ingeri feciorelnici. Totul este insa, cu putinta in spatiul lui Hristos unde nu poate sa intre nici un desfranat (1Cor 6,9), acolo unde scripetii legilor naturale intepenesc prin lucrarea tainica a Duhului Sfant. Dincolo raman frica si moartea.

Abstinenta este cea care ne face asemenea lui Hristos, asemenea lui Dumnezeu, de aceea ea o da celui care o practica sentimentul unei inalte demnitati. Abstinentii in numele lui Hristos fac aceasta din voia lor libera, ei nu sunt siliti de circumstante si de aceea nu pot si comparati cu frustratii lui Freud.Ei au avut ce pune in loc, ei au cunoscut din practica ce inseamna a iesi din timp pentru a pasi in vesnicie. Acestia sunt oamenii fericiti care au reusit sa creada in Hristos mai mult decat in Freud. Ei sunt cei care s-au smuls din patul de tortura al medicului evreu si au incercat sa vada si sa traiasca altfel, ceea ce le reuseste de 2000 de ani incoace.

Fecioria e posibila numai insotita de blandete si dragoste, numai in cautarea sincera a desavarsirii dumnezeiesti, acolo de unde a fugit orice dezamagire sentimentala si repulsie fata de viata. Fecioria este rodul intensitatii vietii din noi, fecioria este setea nepotolita de frumos si libertate. Ea, dupa cuvintele Sfantului Ioan Gura de Aur, are nevoie de o energie teribila si de nervi de otel.

Parerea ca manastirile sunt pline de misogini, de impotenti si de prostanaci care nu au ce manca acasa este la fel de ridicola dupa cum si suna. In manastirile cu traditie exista un sinod al fratilor mai mari, care cerceteaza pe noul venist si nimeni din cei care inainteaza astfel de motive pentru abandonarea vietii lumesti nu este primit in obste si cu atat mai mult nu este tuns monah. Nu sunt primiti in obste nici nei cu probleme psihice. Pentru a fi monah e nevoie de multa sanatate, in primul rand de un echilibru sentimental.

Daca fecioria in sine, fara Hristos, ar fi ceva, atunci nu s-ar explica suferinta pe care o au impotentii sau castratii. Se spune ca Origen s-ar fi castrat ca sa scape de suferinta aceasta, insa nu a facut decat sa-si inmulteasca suferinta. Pacea nu sta in trupul nostru ci in mainile lui Hristos. E adevarat ca au existat secte desprinse din trunchiul crestinismului care, intelegand gresit cuvintele Mantuitorului, se castrau. Pe unii ca acestia ii cearta chiar Apostolul Pavel: "O, de s-ar taia de tot cei ce va razvratesc !" Galateni 5, 12.

Ioan Gura de Aur crede ca aici Apostolul se refera la cei care, din prostie se castrau pentru a scapa de patima trupeasca, fapt pe care il condamna Biserica, cand spune Mantuitorul: "S-au facut pe ei insisi eunuci", nu vorbeste despre taierea madularelor-Doamne fereste!- ci despre taierea gandurilor rele. Ca blestemat este cel ce-si taie madularul, si pe buna dreptate. Unul ca acesta este un ucigas; da prilej sa fie hulita creatia lui Dumnezeu, deschide gurile maniheilor si savarseste aceeasi faradelege ca si paganii care se ciuntesc. Taierea madularelor a fost dintru inceput fapta unei lucrari diavoloesti si a unei uneltiri dracesti, ca sa defaime opera lui Dumnezeu si sa-l poceasca pe om; ca sa puna totul pe seama naturii madularelor si nu a vointei libere.

Calugarii stiu foarte bine ca oamenii au nevoie de relatii sexuale, fiindca pofta este si buna si rea dupa cum spune acelasi sfant:” Si mania si pofta sunt inascute in firea omeneasca si amandoua ne sunt folositoare : mania ca sa-i pedepsim pe cei rai si sa-i indreptam pe cei care se uita urat; si sa folosim energia maniei in lupta noastra impotriva pacatului.Pofta, ca sa dam nastere la copii,pentru a continua neamul omenesc prin astfel de mostenitori.”

Cei care au duhovnici pe la manastiri stiu ca de multe ori, calugarii sunt chiar mai ingaduitori cu canoanele decat preotii mireni, deoarece ei stiu ce inseamna sa te lupti cu o patima.
”O data au adus la avva Ammona o fata avand in pantece si i-au zis lui :” Cutare a facut lucrul acesta, da-le lor canon, pedeapsa pentru pacat !” Iar el facand semnul crucii pe pantecele ei a poruncit sa i se dea sase perechi de cearceafuri zicand:” Nu cumva, mergand, sa nasca si va muri ea sau pruncul si nu va afla cele spre ingropare.” Iar parasii ei i-au zis lui:” De ce ai facut aceasta ? Da-le canon !”. Iar el a zis lor:”Vedeti, fratilor ca aproape este de moarte si ce pot eu sa fac ?” Si a trimis-o pe ea si n-a indraznit batranul sa osandeasca pe nimeni.”

Apostolul Pavel arata aceeasi compatimire:” Caci stim ca toata faptura impreuna suspina si impreuna are dureri pana acum. Si nu numai atat, ci si noi, care avem parga Duhului, si noi insine suspinam in noi, asteptand infierea, rascumpararea trupului nostru.” (Romani 8, 22-23)

Traind pentru vesnicie si in vesnicie, ascetul ortodox nu este lipsit de nici una dintre bucuriile celor casatoriti. El nu poate fi considerat nici o veriga rupta din lantul generatiilor, care nu lasa in urma lui urmasi. Traind pentru un Dumnezeu spiritual, intr-un univers spiritual, calugarul naste in chip spiritual fii duhovnicesti, pregatindu-i pentru vesnicie. Numarul fiilor nascuti de un calugar, depaseste cu mult posibilitatile de a naste ale parintilor biologici, caci calugarii nu numai ca nasc sute si mii de fiii in timpul vietii lor, ci si dupa moarte, raspunzand la rugaciunile credinciosilor, nasc nu numai duhovniceste ci si prin mijlocirile lor inaintea lui Dumnezeu; dezleaga pantecul femeilor sterpe, facandu-se pe drept cuvant pricinuitori chiar si ai nasterilor biologice. De aceea pe drept cuvant oamenii ii numesc parinti.

In afara de aceasta, roadele abstinentei sunt in vazul tuturor.Calugarii sunt longeviv, intotdeauna proaspeti, foarte spirituali si senini. Duhovnicii buni sunt intotdeauna inconjurati de multime de tineri, de regula studenti, care vin sa-i asculte si sa se desfateze duhovniceste impreuna cu ei. Acesti batrani sunt iubiti de copii, de oamenii simpli de la sate ca si de profesorii universitari. La ei gasesc un cuvant de mangaiere femeile baztute de barbatii lor, copiii parasiti de parintii biologici, sub epitrahilul lor vechi plang sarmanele studente ranite de avorturi, batjocorite de iubitii lor. Desi au renuntat la viata de familie ei refac familii distruse, ii redau pe copii parintilor lor, ii impaca pe tinerii indragostiti. Mii de pelerini calatorescmzilnic pentru a-i vedea pe acesti abstinenti fericiti.

Imperecherea nu este nici hrana si nici aer, fara de care nu poate avea loc schimbul de elemente necesar pentru intretinerea vietii in corpul omenesc. Ea nu este ceea ce ii lipseste trupului, ea este simplul act prin care Dumnezeu a lasat sa se prelungeasca viata pe pamant.

Copiii traiesc in chip fericit lipsa relatiilor sexuale, stare spre care nu indeamna sa ne indreaptam Mantuitorul. Aceasta este starea initiala a protoparintilor Adam si Eva. Aceasta este starea spre care tind, sprin modul lor de viata, calugarii ortodocsi, impotrivindu-se gandurilor patimase, care sunt pricina oricarei boli si tristeti.

Ieromonah Savatie Bastovoi-Intre Freud si Hristos