Sfântul mucenic Dionisie Areopagitul a fost botezat de Sfântul Pavel în Atena, şi s-a numărat prin cei Şaptezeci de Apostoli. Prăznuirea lui se face la 3 octombrie în Biserica Ortodoxă.

Dionisie provenea dintr-o familie bună din Atena şi a fost instruit în cele ale filosofiei vremii atât acasă, cât şi în celebrele şcoli ateniene, devenind membru (sfetnic) al Areopagului. A fost căsătorit şi a avut mai mulţi copii. După convertirea sa la creştinism, sfântul Pavel l-a făcut episcop. Mai apoi, Dionisie a lăsat pe soţia şi pe copiii săi pentru Hristos şi a plecat cu Pavel în călătorii misionare. Astfel, a mers la Ierusalim, unde a văzut-o pe Maica Domnului, şi a scris despre această întâlnire în una din cărţile sale. De asemenea, a fost printre Apostolii şi Episcopii prezenţi la Adormirea Maicii Domnului, de unde și prezența lui în Icoana Adormirii Maicii Domnului.

Văzând pe apostolul Pavel primind mucenicia (la Roma, în anul 67), Sfântul Dionisie s-a umplut şi el de dorinţa de a fi mucenic pentru Iisus Hristos. A mers deci şi a predicat Evanghelia în Occident, în special în Galia (Franţa de azi), împreună cu ucenicii săi, Rustic preotul şi Elefterie diaconul. Aici a convertit pe mulţi barbari la creştinism, dar a şi avut multe de îndurat.

În sfârşit, în anul 96, sub domnia împăratului Domiţian, sfântul Dionisie a fost prins şi chinuit pentru credinţă, împreună cu Rustic şi Elefterie. Au murit toţi trei la Paris, tăindu-li-se capetele. Trupurile lor au fost părăsite de păgâni ca să fie mâncate de fiarele sălbatice, dar creştinii din oraş le-au ascuns un timp, până ce Catula, o creştină înstărită, le-a îngropat pe toate cum se cuvine, într-un cavou zidit cu cheltuiala ei. Aceasta s-a făcut într-o zi de 3 octombrie, care a şi rămas ziua pomenirii sfântului.

Dionisie Areopagitul a fost cu certitudine un personaj istoric. Faptele Apostolilor îl menționează cu prilejul predicii sfântului apostol Pavel în Areopagul din Atena (Fapte 17), la sfârșitul episodului: Iar unii bărbaţi, alipindu-se de el, au crezut, între care şi Dionisie Areopagitul şi o femeie cu numele Damaris, şi alţii împreună cu ei (Fapte 17, 34).

Către sfârșitul secolului al III-lea, într-o expunere despre prima succesiune a apostolilor, istoricul bisericesc Eusebiu de Cezareea spune că acest Dionisie a fost primul episcop al cetății Atenei: .. despre Areopagitul, care se numește Dionisie, unul din cei vechi, care a fost păstor al Bisericii din Corint, spune că el a fost primul episcop al Bisericii din Atena.. Deși era membru al Areopagului, adică judecător, ceea ce înseamnă că era un om foarte învățat, totuși tradiția bisericească până în secolul al VI-lea nu îi atribuie lui Dionisie nicio scriere. Abia în secolul al VI-lea apare un corpus de scrieri și scrisori, numit Corpus areopagiticum, de o mare importanță teologică, și care toate sunt puse sub numele și autoritatea lui Dionisie Areopagitul. În Orient aceste scrieri devin repede foarte cunoscute, atât datorită calității lor teologice proprii, cât și datorită scholiilor (explicații dezvoltate) făcute de mari teologi ai vremii, ca Ioan de Schitopolis și Maxim Mărturisitorul.

Operele sfântului Dionisie sunt cunoscute în literatura de specialitate sub numele de Corpus areopagiticum. Cele mai cunoscute texte ale sfântului Dionisie sunt aceste patru tratate:

Despre numirile dumnezeieşti sau Despre numele divine
Despre teologia mistică
Despre ierarhia cerească
Despre ierarhia bisericească.

Ierarhia îngerească

În anghelologie, Sfântul Dionisie Areopagitul are o bogată contribuţie, fiind primul autor patristic care ne-a lăsat o ierarhizare a cetelor îngereşti. Câte şi cum sunt ordinele fiinţelor mai presus de ceruri, numai obârşia îndumnezeitoare a desăvârşirii o ştie întocmai. Pe lângă aceea, numai ea cunoaşte acele ordine, puterile şi iluminările proprii şi buna şi sfinţita lor orânduire mai presus de lume. Căci nouă ne este cu neputinţă să cunoaştem tainele minţilor mai presus de ceruri şi desăvârşirile lor preasfinte, dacă nu ne spune cineva câte ne-a descoperit în mod tainic prin ele, ca prin cele ce ştiu bine cele ale lor, dumnezeirea începătoare. Deci noi nu vom grăi din proprie mişcare, ci vom înfăţişa vederile îngereşti câte au fost contemplate de sfinţii scriitori ai Scripturii, după ce am fost învăţaţi tainic despre ele, potrivit cu felul în care suntem noi. (Despre ierarhia cerească, VI, 1) Încă de la începutul acestui capitol, Sfântul Dionisie pune un fundament neclintit învăţăturii despre îngeri: nimeni nu poate cunoaşte cu exactitate de câte feluri sunt şi cum lucrează concret aceştia. Baza discursului teologic este Sfânta Scriptură şi descoperirile angelice existente în aceasta. În totalitate sunt identificate nouă cete îngereşti. Cele nouă cete sunt organizate în trei triade, care sunt mai aproape sau mai departe în jurul lui Dumnezeu. Fiecare primeşte iluminarea divină pe măsura propriilor puteri, lucru care nu înseamnă că, în esenţă, ar exista o problemă în acest sens, deoarece împlinirea trebuie să rămână concret direct proporţională cu deschiderea şi capacitatea proprie.

Ierarhii şi numirea lor între îngeri

Dar întreabă cei ce iubesc să cunoască raţiunile celor duhovniceşti: dacă cele din urmă nu se împărtăşesc de întregimea celor mai înalte, pentru care pricină ierarhul dintre oameni e numit de Scripturi Îngerul Domnului Atotţiitorul? Cuvântul acesta nu este contrar, cum socotesc celor spuse mai înainte. De fapt spunem că treptele cele din urmă sunt lipsite de puterea întreagă şi mai înaltă a treptelor superioare. Fiindcă se împărtăşesc numai de o parte a ei, pe măsura lor şi după puterea proprie, dar potrivit comuniunii celei una şi armonioase care le leagă pe toate. Căci precum cele dintâi au cu prisosinţă însuşirile sfinte ale celor mai de jos, aşa cele din urmă au pe cele ale celor de mai înainte, dar nu la fel, ci în mod mai redus. Deci nu e, precum socotesc, nepotrivit dacă învăţătura Scripturii numeşte înger pe ierarhul omenesc ce se împărtăşeşte după puterea proprie de slujirea vestitoare a îngerilor şi tinde, pe cât e îngăduit oamenilor, spre asemănarea cu ei în descoperirea lui Dumnezeu. (Despre ierarhia cerească, XII, 1-2)

Sursa: Adrian Agachi, 2009